Prin poiana minunată
Mă plimb eu şi cu o fată,
Are-un plânset de primată
Căci e foarte deprimată.
De prima dată am văzut,
Doar o dată ai căzut.
Ai întors ochii spre mine
Explodând ca două mine.
Rapidă-i revelaţia,
Să mergem în Elveţia.
Şi scutul anti-rachetă
Pe un cric de bicicletă
Să îl punem.
Şi să-i dăm un nume.
Te las pe tine să alegi,
Că te grăbeşti să alergi
Spre mine.
Eu nu-s aici. Ţine-te bine!
Trimit elicopterul
Să-ţi învârtă aerul
Să poţi ieşi.
Vino să vezi Ieşii.
Frumos oraş!
Dar nu mai frumos decât Călăraşi!
Numai să mă-ntind,
Tind să cred că cuprind
Orizontul cu braţele
Şi mi se oglindesc raţele
În ochi.
La cinema e Rocky,
Boxerul neînfricat
Ce şi-o ia-n ficat.
Dar vino lângă mine,
Nu-ţi fie teamă, am grijă de tine.
Şi când o s-auzi tobe
Vor dispărea importante probe.
Cabinele de probă
Se dărâmă.
Sunt la pescuit.
S-a prins peştele de râmă;
În coteţ porcul râmă
După aceeaşi râmă.
Îngenunchez,
Mi-e frică că oxidez
De la atât oxigen.
Îmi plac brăţările de orice gen,
Asta-i din ţările de sud,
Făcută din os crud
De peşte.
De peste zi mi-am amintit:
De unde am pornit?
Ahh: Eu, în parc, banca vopsită,
Pe cărare e o umbră grăbită.
Vopseaua e uscată
Fără pată.
Sunt eu, acelaşi parc, dar fără fată.