Nu am vrut să-ți scriu. Nu ți-am scris proză, că proza mea nu e la fel de bună ca a lor. Nu ți-am scris poezie, poezia mea nu are cum să fie mai frumoasă decât visele tale. Nu ți-am compus cântece pentru că vocea mea nu are cum să te liniștească mai mult decât cea a propriilor tale gânduri. Nu ți-am sculptat chipul, nici măcar oglinda nu îți poate imita frumusețea. Atunci cum pot face să îți arăt ce însemni în universul meu? Ecoul din cap îmi tot spune: N-ai cum, n-ai cum…