Nu există workaholici

Înainte să arunci cu task-uri, să clarific: nu cred că există workaholici în felul în care îi văd anumite definiții. Cum am ajuns la concluzia asta? Deși multe persoane mă văd destul de leneș și uneori chiar eu mă surprind lăsând minute sau chiar ore întregi să treacă fără să fac nimic, cred că și eu tind să devin un astfel de specimen. Deocamdată la scară mică și, dacă am noroc, așa va și rămâne.

După cum și Wikipedia ne spune, când vorbim despre workaholici subînțelegem că acestora le place să muncească încontinuu. Am mai văzut asta și prin alte părți, cel mai recent printr-un reportaj TV sau ceva știre, ceea ce m-a făcut, în cele din urmă, să abordez și eu subiectul.

M-am documentat puțin și am aflat că tendința de a munci „peste program” (folosesc ghilimele căci nu mă refer doar la angajați) ar putea avea două cauze principale: teama că nu ești suficient de competitiv (lucru parțial adevărat în contextul șomajului actual (deși văd că cifrele sunt în scădere), dar care nu este, sau nu ar trebui lăsat să fie, un motiv pentru a te extenua) sau diferite tulburări, cum ar fi cea obsesiv-compulsivă.

Se mai spune despre workaholici că sunt perfecționiști. Și eu îmi doresc ca lucrurile să îmi iasă exact așa cum le planific, iar atunci când văd că nu se poate, tind să le tot amân sau să le abandonez. Încă un „mit” spulberat, aș zice. De asemenea sunt sătul să văd sintagma #Ilovemyjob. Dacă nu te lasă să te odihnești, poate că nu ar trebui să ții atât de mult la acel lucru.

Acum sigur că nu mi-am propus să contrazic toate cele de mai sus. Mă gândeam că există, totuși, posibilitatea să fim toți o gașcă (tot mai) mare de depresivi care caută să facă orice altceva decât să își asculte gândurile. Eu, de exemplu, încerc să fac cel puțin două lucruri în același timp (nu te gândi neapărat la chestii complicate). Și le fac. Prost, dar le fac. Mai rar, încerc să îmi programez 2-3 activități pe zi, atunci când îmi permite timpul (multe ore se pierd pe drumurile dintre punctul A și punctul B). Dar atunci când obosesc mă opresc din orice și caut să mă întind sau să mă rezem de ceva și să închid ochii. Și atunci mă lovește…