nuntă în iad

am închis ochii și am văzut departe
am deschis ochii și am văzut o moarte
credeam că simt pe piele vântul cald al schimbării
însă era doar un fior rece-al plecării

am auzit un cântec credeam că-i cântec de leagăn
de fapt cântă sirene între lumi eu sunt țeapăn
și nu se clatină lumea doar eu de o funie
într-un ocean de kadapuli eu sunt doar o petunie

am gustat frimituri din cea mai bună prăjitură de pe tavă
și am căzut la pământ fiindcă era otravă
am simțit mirosul celei mai aromate fripturi
și-am fost răstignit din trei în trei zile halal scripturi

m-am îmbătat cu viața de-asta nu mai suport alcoolul
tot caut să sparg sticla să rup decorul
să mă cobor până-n iad să-mi întâlnesc creatorul
dar pân’ la el mă reîncarnez aleatoriu

dacă viața de-apoi există mă fut în el de purgatoriu
mă piș să sting iadul în timp ce plâng în fotoliu
închid iară ochii sunt în casă în mine
deschid iară ochii să exist nu îmi vine

m-agăț de-o idee probabil așa trebuie să fie
ca să poți să trăiești vieții trebuie să-i plătești chirie
deposedat de suflet mă locuiesc pe datorie
la nunta cu Moartea următorul vers mi-l dedic mie

am vrut să închei socotelile cu viața dar sunt prost la matematică
am încercat s-aleg cu inima dar inima mi-a dat țeapă
am încercat s-aleg cu mintea dar n-a avut din ce s-aleagă
aștept să se termine viața în timp ce-aștept să înceapă

(fotografie de la icon0.com via Pexels)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *