Mi-e-nfăţişat cum el era odată
Cu-a sale şase feţe spate-n spate
Două câte două mi se-arată:
O faţă albă, plină de frumos
Cu case-nalte ce-ajung până la cer
Şi un popor harnic şi curajos;
O faţă neagră, cuprinsă de tetanos
Cu nouri grei şi o duhoare
Ce topeşte carnea până-n os;
O faţă roşie, arsă de soare
Movile multe, puse cap la cap
Făceau poporului o închisoare;
O faţă galbenă, ca aurul îmi pare
Te-atrage cu un dor nestăvilit
Dar îti dă teamă şi îndurerare;
O faţ-albastră, scufundată
În dejecţii sufleteşti, mai poartă
Amintiri de cum era odată;
Şi-o faţă verde, plină de mucegai
Ca obrazul multor oameni
Ce te lovesc când tu habar nu ai.
Lumea asta-i acum amestecată,
Cubul Rubik se cere refăcut
Altfel pe sine-o să se piardă.