Pauză publicitară

scriu de sub o picătură de ploaie
unde îmi usuc gândurile
dând foc la garduri

zbor la firul ierbii
mai îndrăznesc uneori
să ridic privirea către

bariere ireale
de care râd
împreună cu fricile

îmi inund fruntea
cu bucurii mici
pe care le respir

mi-am promis să consum tot ce e în aer
nu e imposibil
doar durează mai mult

ideile îmi țin de cald
cât timp pe amintiri
cerneala e încă udă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *