cu scrisul m-am hrănit că
mâncarea era scumpă
din vis eu am sorbit când
nu aveam de muncă
am fumat speranțe și
le-am stins cu cafea
că și somnul era scump
nu-mi permiteam odihna
am scris pe întuneric
doar la lumina minții
am scris pe datorie
fără să am pretenții
mi-am luat pașii în
palme când jos era noroi
în urechi aveam trecutul
muzica – doar pe foi
m-am îmbrăcat cu frigul
să nu mai simt nimicul
iar pentru căldură
un serial pe oră
m-am încălțat cu grija
m-am sfătuit cu gălăgia
în cap mi-am pus răbdare
în buzunare – mâinile
să merg mai departe
zburând când n-aveam roți
când era vorba de moarte
cel mai mare dintre hoți
am ajuns să îi ascult pe toți
și să-mi vorbesc doar mie
dar ca să mai împing lumea
trebuie să trag de mine
am închis ochii când
nu mai aveam ce scrie
și pixul meu prea blând
a scos această poezie
de unul singur