plouă
din timp în timp
îți văd fața în fiecare picătură
și pe tavan noaptea când nu pot să dorm
mi te scurgi în suflet și-l gonești pe somn
și te-mpingi în coaste să le rupi să ieși
deși nu te țin cu forța tu ai decis să treci
prin capul meu când aveam mintea plecată
te-aș servi cu o cană de ciocolată caldă
dar știu c-ai să refuzi și mă lași iar confuz
plouă
din loc în loc
îți simt prezența în fiecare moment
ca o fantomă ce nu mă lasă să fiu coerent
și mi-e atât de frică de faptul că n-o să devii fizică
oricum mă strangulezi fără să mă atingi
de la înălțimea singurătății mele mă împingi
dar ce nu știi e că sunt deja în groapă
căci dorul de tine mă sapă
plouă
nu se oprește deloc
eu mor din loc în loc din timp în timp
am în buzunar un suspin
pe care îl scot de fiecare dată când te văd
în fiecare picătură de apă
în fiecare vers pe care-l scriu
de fiecare dată când uit că nu-s viu
(fotografie de la Fabiano Rodrigues via Pexels)