În 2016, după ce mi s-au înecat corăbiile cu tot cu porturi, am devenit student. Tot drăcia asta de depresie sau ce dracu o fi e o parte însemnată a motivului pentru care am abandonat după doar 2 ani.
De atunci nu se mai leagă nimic, încep lucruri pe care nu le mai termin, iar pe altele nu le mai încep deloc, rămân pe hârtie. Iar poate celor mai importante lucruri din viața mea, profesional vorbind – blogurile – nu le pot oferi continuitatea de care au nevoie pentru a se dezvolta. În rest, alternez între stări creative și stări vegetative și nu reușesc să găsesc o scară de care să mă trag afară din groapă.
Am scris cuvintele astea pentru că simțeam nevoia să spun cuiva și pentru că voiam un text de pus lângă ultima piesă (toate cele 3 piese înregistrate în 2016 sunt în primul articol din această serie; iar aici este al doilea articol) pe care am înregistrat-o înainte de a renunța la muzică (temporar, sper eu). Inițial m-am speriat la gândul că peste 1700 de oameni de pe Facebook vor afla atâtea lucruri despre mine, dar m-am liniștit când mi-am dat seama că oricum doar vreo 2-3 dintre ei citesc (nu știu precis câți pe blog) și nu știu pe câți dintre aceștia din urmă îi și interesează ce am eu de spus. Dar nu am o problemă cu asta, probabil nici pe mine nu m-ar interesa dacă aș fi în locul lor. Gata introspecția!