Povestitorul mut

uneori îmi prind ochii în soare
alergând după ceva ce ar trebui să se afle dincolo

dar și umbrele nopții îmi pun piedică
se uită cruciș

ziua de mâine atacă sângeros
dorințe nepuse încă

ploile își fac adăpost
în sufletele noastre obtuze

pământul nu le mai primește
eu tac și le ascult povestea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *