Imaginea de mai sus, reprezentând primul premiu pe care l-am câștigat vreodată la vreun concurs (SuperBlog), atestă faptul că prin muncă și perseverență poți evolua de la o zi la alta chiar și în peisajul ăsta încâlcit al blogging-ului din România. Însă, după cum mă cunoașteți din articolele de pe acest blog, nu puteam bifa acest lucru fără să fac și o gafă, la pachet :)), cum s-ar spune!
În momentul în care s-au anunțat rezultatele probei pentru care am primit acest premiu, văzând că am luat 98 de puncte (fiind și cea mai mare notă pe care am luat-o vreodată la acest concurs), m-am gândit că am fost chiar pe lângă, căci în multe cazuri toți câștigătorii erau notați cu punctajul maxim de 100. Abia când ni s-au cerut adresele pentru livrare m-am regăsit printre câștigători, de unde și celebra replică: „Super! Habar nu aveam că am câștigat!” :))) Am primit și câteva mișto-uri pe tema asta, dar probabil că le-am meritat și ar trebui să îmi fie învățătură ca altă dată să fiu mai atent 😀
Am mai fost foarte aproape de un alt premiu, de data aceasta la Blogal Initiative, unde am licitat cu punctele adunate pentru un produs din Gift Shop-ul lor. În acest caz nu a fost vorba de o gafă făcută de mine, ci de sistemul lor de contorizare a punctelor, care mi-a atribuit puncte necuvenite. Am observat acest lucru și l-am raportat pentru ca să nu se comită din eroare vreo nedreptate.
Ușor, ușor, mă apropii și eu de țintele pe care mi le-am propus, însă mai este mult de muncă și de așteptat. Le mulțumesc celor de la SuperBlog, vouă, cititorilor, și persoanelor care m-au ajutat până acum. Dacă mai vrea cineva mulțumiri, pe lângă cei menționați mai sus, să se așeze la coadă! Repede, cât sunt proaspete! :))
Eheee :)) Stai că acesta este abia începutul.
Felicitări şi succes în continuare.
Mulțumesc! Abia aștept să văd ce va urma.