zâmbetul mi-e o ruină
pe aici trec suflete fără cap
toate sunt unul – al meu
furtuna se-nvârte în mine
eu o rădăcină uscată
pe care călăii cinează
visul e-o umbră ce strânge
vene de sârmă ruginită
la umbra apocalipsei
mi-e sete de urletul vieții
închis într-o inimă de lemn
cu frunzele pe moarte
respiră sfârșitul în mine
fug lupii cu salcâmi în spate
când în mine erupe un fulger
arde timpul pe masa tăcerii
cu ștreangul de gât ghilotina
zâmbește și râde haotic
cântă apusul la arme
dirijor e sinistrul sfârșit
care dezgroapă speranțe
tu vii ca o suflare ce salvează
luând mințile ducându-le-n lethe
domol ca o rudă a morții
îmi așez capul pe sânul tău
ți-l sărut în agonie
zâmbesc cu ultima picătură de lumină
îmi închid pleoapa peste tine