pică orele din ceas
cum îmi curge mie viața din glas
singur la propriul parastas
cu toată existența pe nas
îmi fac cu ochiul morțile
deasupra gâtului s-au deschis bolțile
mă calcă pe cord roțile
unui car mortuar cu toții le
știu versuri ce-mi cântă prohod
mă-ngroapă adânc în nămol și nu văd
c-afară e liniște în mine prăpăd
și-al inimii unicul rod
e un vers scuipat printre gene
din suflet îmi ies fumigene
mă cuprind funii eterne
să mă-ntorc din groapă nu-mi cere