să nu-mi ceri

pică orele din ceas
cum îmi curge mie viața din glas
singur la propriul parastas
cu toată existența pe nas

îmi fac cu ochiul morțile
deasupra gâtului s-au deschis bolțile
mă calcă pe cord roțile
unui car mortuar cu toții le

știu versuri ce-mi cântă prohod
mă-ngroapă adânc în nămol și nu văd
c-afară e liniște în mine prăpăd
și-al inimii unicul rod

e un vers scuipat printre gene
din suflet îmi ies fumigene
mă cuprind funii eterne
să mă-ntorc ... Citește mai departe!