vers peste vers și gând în gând
mă bucur să te mai cunosc din când în când
pe vreme cu ploaie și vânt
sărută-mă blând
sunt eu nimicul
n-am ce s-arăt nici ce s-ascund
eu suflet putrezitul
sărută-mă blând
tăcere-n tăcere
cu vorbele-n palme
cu picioarele-n mare
când distanța se dărâmă
sărută-mă furtună
Ciobeşte-ţi scutul din aură veche…
mai timpuriu decât luna pe care-o priveşti,
de socole.
Şi tot n-ai să scoţi la suprafaţă nimicul…
Trebuie să recunoşti că e inexistent.
Trebuie să accepţi că ochii altora nu văd…
nu văd ce vezi tu cu ai tăi, nimicul…