S-a scris o grămadă pe acest subiect, probabil chiar și eu l-am mai atins într-o formă sau alta în vreun articol de pe aici. Dar mă bătea un gând aseară, ceva legat de o parte dintre frustrările mele, și am zis că e o ocazie bună de a mai avea activitate pe blog. Din păcate, ceea ce propun presupune un proces destul de lung chiar și în cazul în care am avea o guvernare competentă.
Stăteam și mă gândeam, în timp ce fumam o țigară aproape de miezul nopții, la neajunsurile informaționale cu care am ieșit din școală/liceu. Și aici nu mă refer la chestiile pe care nu le-am înțeles neam (integrale, derivate ș.a. la matematică), ci la cele care nu erau în programă (și nici măcar pe aproape). Bineînțeles că o parte din vină o am și eu, că aș fi putut să mă autoeduc în timpul meu liber, dar acum sunt de părere că chestiile astea ar trebui să fie obligatorii.
Care anume? La bază ar trebui să stea, bineînțeles, comunicarea corectă (atât verbală, cât și scrisă) în limba română, matematica (dar fără ce scriam mai sus; în 6 ani de când am terminat liceul nu a fost nevoie nici măcar o dată să calculez o matrice ca să știu cât am de plătit pentru ce am în coșul de cumpărături și nici Teorema lui Pitagora atunci când admir puținele construcții rămase într-un anumit stil arhitectural), limbile străine (de exemplu, rusa, fără glumă) și educația fizică. Asta la gimnaziu. Iar la liceu, acea oră pe săptămână de educație antreprenorială (la care eu am avut ghinionul de o profesoară de la care nu am prins nimic) să se multiplice. Apoi, cred că un minimum de cunoștințe juridice ar trebui înmagazinate până la finalul celor 12 clase (sau poate le facem 10 cu totul?). Am uitat mai sus să scriu de chimie, fizică și biologie, desigur la un nivel mai jos decât era pe vremea când eram elev. Aurul la fel lucește și pentru cei care nu îi cunosc masa atomică; nu e nevoie să știu unghiul de refracție al luminii prin sticlă ca să mă pot uita pe geam; fasolea are același gust și dacă nu mă erijez în Mendel să-i studiez genotipul. Unui om însetat de cunoaștere poate i-ar plăcea să știe aceste lucruri, dar tot inutile ar rămâne pentru majoritate.
Să trecem la opționale. Oricât de mult mi-ar fi plăcut muzica, desenul (mai puțin) și literatura, mai mult de materii opționale nu le văd. Adică nu mi se pare corect ca Patul lui Procust să stea în calea cuiva de a deveni contabil, programator sau pictor. Ca să nu fac paragraf separat doar pentru asta, un curs de istoria religiilor (cu profesor… neutru, să zic așa) ar trebui să fie cel mult facultativ.
La liceu îmi imaginez o mai vastă ramificare pe domenii de studiu, cu cursuri în consecință. Asta pe lângă cele obligatorii de mai sus.
Care ar fi rezultatul? Elevii ar fi mult mai pregătiți, cred eu, pentru ceea ce îi așteaptă după școală, fie că decid să urmeze sau nu studii superioare. Apoi, greutatea (sau, ca să fiu tehnic până la capăt, masa) ghiozdanelor de care se tot plâng părinții n-ar mai fi chiar așa mare povară. Bonus, ar avea ceva mai mult timp liber de care să dispună fiecare după bunul plac.
Atunci nu vom mai avea nici motive să îi luăm peste picior pe cei care pun pe Facebook, la studii, „școala vieții”.
Sunt curios dacă e cineva în acord cu mine sau dacă am părut cumva extremist. Nu de alta, dar s-a băgat odată cineva în seamă cu mine într-o stație de autobuz și, dintr-una-ntr-alta, îmi zice că el i-ar obliga pe toți oamenii să meargă escortați cu forța de către Poliție la biserică în fiecare sâmbătă și duminică; nu aș vrea să cad în acest păcat.
One thought on “Școala vieții”