Vreau să te apăr de furtună ca o salcie bătrână
Ce de la oameni a-nvățat și ea povești să spună
Vreau să nu te sperii dacă te iau de mână
Când va bate vântul tare să ne-ascundem împreună.
Și dacă e soare avem parcul mare
-N care ne putem feri de priviri vătămătoare
Și nu e cu supărare nici dacă e ger
Că pot să îți recit acest poem sincer
Sub formă de melodie imprimată pe hârtie
În liniște totală la o oră târzie
Scoatem din cutie frânturi de bucurie
Și le asamblăm fără ca nimeni să ne știe.
Asta-i o utopie, tu nu ești în poezie
Că încă n-ai citit-o ca să apuce să fie
Ceva real, deși, paradoxal,
Te-am văzut când zâmbeai citind acest vers final.