e ca două stânci care se scarpină
aruncându-și puricii în mare
apoi întorcându-se cu spatele la soare
își strânge ochii în palme
și îi aruncă între cer și apă
îi prinde la picioare
plesnește din bici
deși nu are
toți o cunoaștem
dar n-am mai avut putere să o salutăm