Se-ntâmplă ceva ciudat
Şi nu-mi pot da seama ce
Gânduri se învârt în cap
Preschimbând simţirile
Ba-i mister, ba e uimire
Şi mă-ntreb cum de-au pornit
De la o singură privire
Care m-a uluit.
Doi ochi ce se ţin ascunşi
Într-un con de întuneric
Dar şi ei sunt de dor pătrunşi
Şi aşteaptă revederea
Într-o seară, spre apus,
Într-un peisaj de vis.