o frimitură din timpul meu
cui să o dau
la lumina cui să cresc
dacă nu am picioarele în pământ
pe ce gard să mă întind
ca să îmi arăt fructul
totuși din mine curge zeama
hidratând eternitatea
iar lacrimile mele
izvor de zile
se usucă sub frunza răpitoare
de lumină
cât să mă întind
ca să se vadă
că sunt eu