Arhive poezii Calarasi – Un Poet Pierdut

Piatra cu barba

Dorm pe-o palma
Si-un bob de orez
Rasare-n gand
Ca o idee pierduta demult…

In semi-intuneric
Cerneala proaspata
Nescrisa
Imi curge pe urechi

Aud linistea
Nunta ierbii
Cantecul pietrelor
De octombrie

Tacerea ma inunda
Cu acorduri de toamna
Iar stapanul timp
Nu pare sa mai treaca…

Era departe tare
Peste mii hotare
Fierbând ierburi amare
Şi-ascunzându-se de soare

Stătea-n al ei castel
Cu un şoricel
Ce ducea cu el
Un puricel.

Castelul era mare,
Nu făcea umbră la soare,
Sursă de-ncântare
Pentru orice privitoare

Chiar şi animalele
Îi băteau aleile
Venind cu ploile
Şi plecând cu serile.

Iar prinţul ce-o dorea
Pe hartă o căta
Şi nu o găsea
De departe ce era

A mers el pe cal
Cale de-un cvartal
Când un miros de mangal... Citește mai departe!

Totul e hulă şi umbră
Fruntea îmi asudă
Caut răspunsuri
În realitatea crudă
Şi mi-e ciudă
Că n-am pătruns

În câmpia aceea
Verde cu felinare
O voce ce moare
Îmi aprinde lumina
Din vitrina strălucitoare
Cu tumoare.

Şi viermi îmi colcăie
Picioarele sunt tuciurii
Ceva în flăcări
Mă-ntreabă: De unde vii?
Sunt de pe-aici! Şi mă sperie
Cerul fără păsări

Odă ciclului astral
Că a reuşit
Să-i dea un cal
Cavalerului murit
Pe front
Aştept ultimul ghiont

N-am mai scris de-o săptămână
Şi scot cuvintele din sac
Le-aştern cu râvnă
Altfel ele zac.

Printez imagini din cuvinte
Cu un obiectiv precis
Să scot în acest an din minte
Ce anul trecut am omis.

Lasa-ti capul pe o perna
Si priveste pe sub pleoape
Visarea mortii eterna
Din pamant nu te mai scoate

Si viseaza-n alte zile
Traiectorii luminate
De vesele, zglobii copile
In haine gri, imaculate.

Mainile-ti sunt tot mai grele
Si fac pauza din joc
Urmarind palmele mele
Ce aprind inimii foc.

Sa-ncalzeasca doamnei toamna
Aruncand iubire-n jur
Sau prinzand in cer icoana
Cu-al dragostei abajur.
9-NOI-2011