Sentimente prin poștă

acoperă-mă cu părul tău
în Braille
alintă-mă în codul Morse
iubește-mă până la ultima zecimală
scoate-mi radicalul negativ
te descopăr ca pe o axiomă
fiecare sărut cu necunoscuta lui

azi toți ne împreunăm tehnologic
așa că permite-mi să-ți trimit inima mea prin telegraf