Într-o seară de aprilie, spre finalul mileniului trecut, deschideam ochii pentru prima dată și experimentam senzațiile de văz, auz și îmbrățișare. Nu înțelegeam mai nimic din acea forfotă de culori și de sunete, lucru care nu s-a schimbat prea mult în ultimii 28 de ani. Spirit de poet de mic, aveam păduri întregi în bibliotecă, ființe ce se sacrificaseră ca eu să-mi întâlnesc menirea. La început scriam atât de mult încât începeau să mă doară mâinile; cu timpul, am scris ... Citește mai departe!