oasele mele sunt cioburi de stele
ce-au căzut pe pământ în ceaunul arzând
acum stau spânzurate de timp frământate
pe bolta nefirească a căderii în gând
mi-au crescut mâini să-mbrățișez dorul
am prins picioare după zâmbet s-alerg
mi-au apărut ochi să te văd cum nu vii
ca o rădăcină ce se teme de apă
îmi pompează o inimă măsuri de doimi
un cântec mortuar ce mă plimbă prin praf
am zece degete cu care te strig
două buze ce în ... Citește mai departe!