Vocea vieții

din ochii ei curgeau lacrimile cerului
cu care putea îmblânzi furtuna
zâmbetul ei potolea furia soarelui
când închidea ochii se făcea liniște
toate animalele tăceau să o asculte
dar ea nu vorbea niciodată
ea cânta
pe limba copacilor
și a pământului înțesat de rădăcini

o puteai asculta doar cu sufletul întreg