Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
numai luna
și picioarele tale
hai să ne scăldăm goi
să fac pâine din părul tău
care mă aleargă alunecând pe frunze
cu mâinile
desfaci o cascadă
să ne ascundem de oameni
din ochii tăi
facem prăjituri
să avem ce mânca pentru tot restul vieții
de ce plouă
și mintea îmi pleacă
în junglă
?
pune pacea în pământ
și las-o să crească
să ne cheme lângă ea
să-i ascultăm toți poveștile
din exil
sau dinaintea nașterii
să ne trecem palmele prin fața ochilor
și să observăm apoi
că am vorbit cu un copac
uscat ce levitează
care nici n-a existat
îmi sprijin ochii pe genunchi
secundele mi-alunecă din palme
mă urc pe un copac cu crengi tăiate
să rup din el
lucruri ce cresc doar pe pământ
pietrele de sub umeri
mă poarte amonte
nici nu vreau să opresc cascada de zile
chiar de am să mă târăsc prin cele mai umede locuri
e mai bine decât să stai în picioare în locuri scunde
Eu nu scriu, scrisul mă scrie pe mine!
Și încă nu mi-am dat seama dacă este rău sau bine.
Că-i un drum pe serpentine, mental el te întreține
Dacă nu freci menta-nseamnă că te freacă ea pe tine.
Să fii mereu la-nălțime unde-s cuvinte puține
Și e-atât de greu de-ajuns că nu poate urca oricine;
Dar de acolo vezi totul și nu este numai moftul
Ce te-mpinge să nu stai ca să îți atingi scopul.
Deschide ochiul! Bun. Acum pe ... Citește mai departe!
lasă noaptea să îți reînchidă ochii
respir-o
fii una cu ea
învață să te ascunzi în nimic
căutând ceea ce pentru tine
este totul