am auzit că zâmbetul tău vindecă
ia-ți rucsacul cu cuvinte și spintecă-mă
lasă-ți tăcerea să-mi descoasă coastele
pune pământ pe mine și-asta e
acoperă-mă-n umbră să nu mai pot pleca
fură-mi o secundă n-am ce să fac cu ea
dacă nu te aud să știu spre ce mă-ndrept
ia-mi poezia oricum versu-i desuet
eu des fac pașii spre ce-a rămas din tine
mantia-nghețată și cuvintele puține
ia-mi inima să mă pot rătăci
ia-mi melodia ca să nu te pot iubi
aruncă tot din mine și păstrează doar versul
oricum pe drumul meu nu-mi mai găseam sensul
aruncă-mă-n vânt să cânt timpului
varsă-mă-n gând la rădăcina zâmbetului
din sufletu-mi fă-ți coș să-ți porți eternitatea
că zâmbetele-s porți n-ai cum să-mi scoți naivitatea
mă înclin mă bate soarele uscat
totu-i un chin și zâmbetul e apăsat
de clești negri încinși vin monștri tot neînvinși
a răsărit umbra și doar tu poți s-o convingi
să nu mă lovească să mă lase în pace
că ești singura pe care aș lăsa-o să m-atace
să mă pui în clepsidră și să mă porți la gât
înainte să mor îmi mai doresc doar atât
găsește și oprește pe cel ce timpul gonește
apoi ia o pauză și zâmbește
ți-am văzut zâmbetul pot să cad liniștit
fără să fiu bolnav fără să fiu lovit
totuși e un lucru pe care nu l-am înțeles
de ce n-ai încercat să faci asta mai des