Azi cafeaua mi-a șoptit o poveste dulce. Mi-a spus să învăț să înot, să nu mă mai înec cu fumul de țigară. Mi-a spus să îmi iau foile cu mine și să mă plimb un pic pe o câmpie goală. Ea nu știa că am fost acolo și, spre rușinea mea, am aprins becul. Mi-a spus să îl fur și să îl aprind în mine. Dar în mine nu mai era loc.
Mă uit la o bucată de plastic și în ea pot să îmi ghicesc atât stagnarea, cât și succesul.