Ziua accentelor

La fel ca multe altele, ziua de ieri nu promitea nimic interesant: aceeași rutină care mi-a intrat în reflex, acompaniată de o răceală de care nu reușesc să scap. Și totuși, la drum de seară s-a întâmplat ceva care m-a făcut să mă gândesc la accentul specific al fiecărei limbi.

După cum știe toată lumea, niciun vorbitor nativ al unei limbi nu o pronunță așa cum o învățăm noi la școală. Chiar dimpotrivă, uneori nu îți poți da seama nici măcar despre ce limbă e vorba. De exemplu: germanii au accentul ăla de zici că vorbesc cu gura plină; englezii vorbesc de parcă se ceartă cu tine; francezii au accentul unui avion la decolare; iar chinezii pe cel al unei curse de Formula 1 sau Superbike.

Pe lângă toate acestea, mai este și accentul țigănesc. Absolut indescifrabil. Însă ieri mi-a fost dat să aud ceva ce nu aș fi crezut vreodată: câteva persoane de etnie rromă s-au urcat în autobuzul în care mă aflam și au început să vorbească, atenție!, fără pic de accent. Aproape că descifram cuvinte și puteam delimita fraze, atât de clar vorbeau. Tot nu știam ce își spun (și nu cred că ar fi interesat pe nimeni), dar chiar părea o limbă, cu reguli de vorbire și toate cele! Așa ceva nu auzi în fiecare zi sau, cel puțin, eu nu aud.

Ca bonus, la întoarcere, într-un alt mijloc de transport, doi tineri, cel mai probabil studenți, străini, vorbeau o engleză atât de clară, cu intonație și ce mai vrei, de parcă erau dintr-un film sau piesă de teatru.

La final trebuia să scriu ceva inteligent despre accent, dar noi, muntenii, nu avem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *