Ce dracu caut în presă?!

ce dracu caut în presă

Asta e o introspecție cu voce tare în taste. E ca un fel de scris cu caps lock, doar că fără. Cum dracu am ajuns eu în presă? Presa a fost pentru mine un fel de plasă de siguranță atunci când m-am catapultat din publicitate spre finalul lui 2019. Însă chiar dacă mi-a amortizat căderea, m-am cam încurcat în ea și tot m-am accidentat.

Ironia sorții face că, spre finalul liceului și imediat după terminarea acestuia, îmi doream să fiu jurnalist. Habar nu aveam ce înseamnă cu adevărat, cum n-aveam nicio idee nici despre PR, pe care îl ocoleam. Cât de prost am putut fi! Și pe atunci eram timid și introvertit, dar aveam ceva mai multă energie, un strop în plus de chef de viață. Activând în domeniul presei, mi-am dat seama că o persoană ca mine nu prea are ce căuta aici – nu-mi face prea mare plăcere să vorbesc cu mulți oameni, în special cu cei pe care nu-i consider tocmai exemple de urmat, iar în meseria asta întâlnești destul de des astfel de persoane.

Ce dracu caut eu în presă?! De multe ori scriu la nervi, rezultatul fiind unul cât se poate de natural. Dar sunt natural și când nu scriu la nervi. La serviciu nu am scris niciodată la nervi! Pentru asta am 3 bloguri, fiecare cu pagina lui de Facebook, plus profilul de Facebook. Deși nu ar trebui, uneori postările personale influențează și activitatea profesională, că așa funcționează presa locală. Am fost vreodată forțat de împrejurări să mă autocenzurez? Da. Și mi-e scârbă de autocenzură. Am făcut gafe? Da. Și cu siguranță am să mai fac. Nu mă pot abține, îmi iubesc prea mult libertatea de exprimare!

Jurnalismul politico-administrativ e diferit de tot ce-am scris eu de-a lungul anilor pe blogurile mele despre cultură sau despre tehnologie. Și chiar dacă n-ar fi, atunci când lucrezi într-o instituție de presă trebuie să te supui rigorilor ei, spre deosebire de situația în care ești pe tarlaua ta, unde îți poți impune propriul stil sau orice alt stil dorești. Faptul că am „rezistat” un an și jumătate în presă nu ține de vreo mare calitate pe care aș avea-o eu, ci de anumite conjuncturi. Iar faptul că eu încă aleg să nu plec ține de alte conjuncturi. Și dacă colegii până acum probabil doar își imaginau că voi dori să plec mai devreme sau mai târziu, citind acest articol vor ști sigur că la un moment dat se va întâmpla. Oricum, eu le-am spus de mult timp că tot publicitatea rămâne my cup of tea.

La fel cum îmi rămâne în sânge romgleza și tendința de a încheia unele articole brusc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *