Paşi…paşi…paşi. Linişte…linişte. Dorm. Totuşi am ochii deschişi şi iau pulsul lumii. Lumina îmi răneşte retina…
Prefer să sufăr o mie de morţi, decât să nu simt dragostea. Prefer să fiu străpuns de un miliard de munţi, decât să fiu nimic. Prefer să fiu ars de un miliard de stele, decât de focul dorului.
Mă arunc în oceanul de speranţe, care apoi seacă brusc. Mă cobor în cea mai adâncă groapă, care apoi devine plată precum câmpia. Sunt într-un singur loc, dar simultan sunt peste tot.
Alerg…alerg…alerg. Zgomot…Zgomot. Vis!