Sunt un tremur

mi-am fript simțurile
și eram nesigur
umblat de gânduri
până în sifonul coastelor

mi se scurge timpul
pe pârtia tâmplelor
uneori înfige un piolet
de parcă nu aș fi și eu un tremur pe lumea asta

mi se desfac pașii
la crăpat de seară și pahare cu vin
hoții se aleg cu hohotele noastre
iar noi cu vizita lor mult așteptată

Văd lumina!

cuvintele mi se amestecă în vântul ăsta rece
îmi îmbogățesc bagajul
că sunt pe drum de prea mult timp
nici un pas nu e la fel

privitorii cred că prin efortul lor sunt împiedicat să succed
am întârziat destul de mult
dar am bilete pentru tren
de mers în etern

Absurd

Paşi…paşi…paşi. Linişte…linişte. Dorm. Totuşi am ochii deschişi şi iau pulsul lumii. Lumina îmi răneşte retina…
Prefer să sufăr o mie de morţi, decât să nu simt dragostea. Prefer să fiu străpuns de un miliard de munţi, decât să fiu nimic. Prefer să fiu ars de un miliard de stele, decât de focul dorului.
Mă arunc în oceanul de speranţe, care apoi seacă brusc. Mă cobor în cea mai adâncă groapă, care apoi devine plată precum câmpia. Sunt într-un singur loc, ... Citește mai departe!

I’m blind

Îmi măsor timpul în pași
În locuri vizitate
În cuvinte irosite
Și în bași.

Mult se pierde-n somn
În certuri,
Decocturi
N-are rost…

Observ
Că nu mai văd
Pe unde merg.

Totul s-a pierdut
Ca pana unui corb…
Acum …sunt orb.