stele și-au răsturnat cianura în mine
au răsturnat munți ce clădeam să te-ajung
dădusem foc singurătății
dar speranța nu-i combustibil
se-apleacă iadul să vadă ce fac
îl dojenesc și-i zic că mai pot
deși nu știu cu-adevărat
câtă forță mai am
legat la mâini cu dorul
din care ies doar versuri și nimic concret
împiedicat de liniște
spânzurat de un zâmbet
ciuruit de o voce
ce ecou nu mai are
împământat până-n suflet
trăiesc cu ce mi-a rămas
cu o idee fixă ce nu-mi dă pace
cu o iubire ce-adună praf
am o gaură mare în inimă
și nimic nu pare
să se potrivească în ea