apune viața

Avea zâmbetul mic într-un triunghi pe buze
Se învârtea în cerc printre priviri obtuze
Era foc și pară din frunte îi cădeau obuze
Categoric ca o sentință nu scuze
Mintea închisă ca o pivniță
Sătul să vadă la știri corupție și bișniță
Îl mânca să iasă din „normal” ce coropișniță
Prins în vâltoarea vieții ca-ntr-o râșniță
Îi fulgera privirea ca pe Benjamin
Privind orașul lui de la mezanin
Voia să muște răul dar nu avea venin
Și fericirea îi pleca nu făcea check-in
Gândea prea elevat dar nimeni nu-i înțelegea metafora
Era mai complicat de rezolvat decât prin teorema lui Pitagora
În fiecare seară-n cameră steagul alb îl arbora
Când doar o muscă pe perete trăirii sale-i era martora
Cu sufletu-n genunchi nu era singurul
Ce suna la lifturi SRL să îi ridice spiritul
Lumina din priviri nu mai depășea chibritul
Din întunericul său își putea vedea sfârșitul
Un om radical care nu avea putere
Mort de oboseală și-n ziua de înviere
Viața lui nu-i mai aducea nicio plăcere
Și-ar fi vândut și sufletul dar nu era mare afacere
Distracția preferată era să doarmă
Cu cartea sub pernă credea că-i armă
Din moarte nu-l trezea nicio alarmă
Apoi se descoperea abandonat într-o cazarmă
C-o tresărire de mușchi rapid cât să nu-l împuști
Era de necrezut ca o conspirație de la ruși
Curgea pe el transpirația precum rugina de la uși
Un om fin cu suflet aspru nu se purta cu mănuși

Cu pașii mici călcând pe asfaltul rece
Elabora o lege ce nimeni n-o poate-nțelege
Părea nebun și mulți chiar voiau să-l lege
Băiatul – slab – se ascundea după deget
În mintea lui era mereu măcel
Ultimul om de pe pământ nu murea nimeni după el
Cu glasul stins judeca numai pe persoana sa
Un om acidulat pe care cu greu cineva îl agita
Dar i-au tăiat avântul mai rapid decât cu sabia
Se comporta ca o mașină dar nu una Dacia
Corpul și mintea au început a se emacia
Chiar când crezuse că s-ar putea emancipa
Sedus de vânt pasionat de cuvânt
Fără scut aruncat în necunoscut
Cu mintea vraiște părăsit pe pajiște
La ananghie negândindu-se la anarhie
Un suflet imens pentru mulți cârpă de șters
Mergea înainte deși n-avea niciun sens
Unii zic că n-avea niciun stres dar eu știu că le-avea pe toate
Se îneca în probleme și nu știa să înoate
Cu urechile prinse în liste întinse
De lucruri de făcut și obiective neatinse
Ca un bun fotograf își dorea doar lumină
Surd la păcat asculta muzica-n surdină
Dar a venit momentul când a pus capul pe pământ
I-a ieșit pe-o ureche și ultimul gând
Ultimul rând al romanului anului
Scris de cel ce nu s-a vrut fratele sclavului banului

fotografie de la Anja via Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.