Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
plec fără rămas bun
așa a fost să fie
moare-nc-un poet nebun
pe un pat de poezie
-mi sunt cuvintele împiedicate
și-aș vrea să scriu dar muza mea
cum să pun strofele curate
dacă nu te pot vedea
numărate-am acum zile
pân’ la vara veșnică
mor cu gândul tot la tine
muză învelește-mă
A trecut un an (universitar) de când călcam pentru prima dată treptele încâlcite (etaje decalate între cele două corpuri unite) ale Facultății de Sociologie din București. Timpul a trecut de zici că n-a fost și m-am gândit că e cazul să-l marchez corespunzător, adică printr-un articol pe blog. De ce exact acum? Pentru că am găsit niște timp între 2 zile cu examene, pentru că #eușivarasuntrăcit și pentru a uita de restanțele acumulate în cele două semestre, așa cum îi ... Citește mai departe!
Am mai făcut asta o dată, așa că m-am gândit s-o fac din nou. Cum adică ce? Să pun pe blog, la final de semestru, desenele care s-au adunat prin caietul de facultate. Ce diferențe am observat în ultimele câteva luni? În primul rând, nu m-am mai plictisit atât de tare la cursuri, drept dovadă am mai puține desene pe care să vi le prezint. În al doilea rând, am văzut că unele dintre colege desenează mult mai frumos ... Citește mai departe!
cu neuronii dezlegați la șireturi
mi-aleargă venele-n noapte
-s lovite-s ciobite de realitate
tu faci din ele vitraliu
mi-e mintea-necată-n acvariu
cu haosul dintre coaste
de-mi vine să dau foc la sinapse
cu lumina aproape
tu porți antidotul pe buze
și-adevăru-ți voi spune
profanii numesc asta
Iubire
pe o stradă ce urcă spre rai
în versuri concentrice
de mână cu asfințitul
la capăt de alee dai
de râsuri simetrice
scăldate de soare stau
odihnindu-și vertebre
pe fântâni și pe garduri
înconjurate de parcuri
trei pisici negre
tot pe porți și pe-obraji
așezați în visare
cu gânduri plecate
priviri furișate
trandafiri în răcoare
unde lumea se-mpletește cu visul
unde ceasul uită ce-i timpul
locu-n care se naște scrisul
rămâne un stâlp de putere
până la următoarea revedere