sângele din călcâie
mi s-a urcat la creier
mă calc pe cap
apoi îl umplu cu pământ
să miroasă a distanță
a fericiri necheltuite
a visuri puse la naftlină
capul îmi scârțâie
a ruginit
din cauza lacrimilor flămânde
ca niște termite desprinse
din cărți fermecate
cu ape tulburi
și monștri reali
plutesc la vale
către distrugere totală
de unde nu mai e cale de întoarcere
nu sunt scări
doar urme de sânge
schelete de smoală
și dinți ce țin strâns
de alte fantasme