Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
draga mea de ce
ți-ai întors haina pe dos și
mături cu ea pe
jos în loc să o dai
săracilor gândacilor
și șobolanilor e frig
în casa lor ei se
hrănesc cu resturile de bunătate a
oamenilor cei
mai mulți o aruncă la
fel ca pe insulte sau o
amanetează în
loc să hrănească cu
ea șobolanii
stau cu gândul în pumn poate îmi vine vreo idee
să urc pe scara asta de oase
sătul de flatulențe cu iz de omletă
închid ochii peste ce am în față
frec pixul între degete ca pe frunzele de mentă
apoi scuip
pictura întunecată
se scurge din ochii mei
pe instalația electrică
sunt conectat la ce-i în jur
ca o diodă
Noaptea imi pot vedea ideile pe cer. Mi-am notat pe o bucată de piele zâmbetele spiritelor. Acum îmi e imposibil să uit. Însă nu voi înțelege de ce am pus punct înainte de finalul propoziției.
S-a reparat. Dar pentru cât timp?
Nu vreau să pară că mă laud, eu mereu mi-am planificat cheltuielile majore, iar cele pe cele minore încercam să le țin în frâu. Însă, în ultimul timp, nu știu cum am reușit să nu prea mai țin cont de acest lucru; sau cum zicea un prieten: banii oricum se duc. Așa am ajuns înainte cu câteva zile de a lua ultimul salariul de la fostul loc de muncă, să rămân doar cu câțiva lei în portofel. Asta era destul ... Citește mai departe!
am pus sprânceană peste sprânceană
să nu fiu orbit de cunoaștere
mi-am ascuns inima departe
să nu mă omoare adevărul
am închis timpul în ceasuri
asta nu prea a funcționat
el tot râde la noi
acum purtăm haine peste piele
să nu se vadă cât suntem de vulnerabili
totuși unii oameni își iau viața
și rămân fără ea
