să ne suflecăm mânecile
până la genunchiul secundei de care vrem să ne despărțim
în sala de așteptare
a unei haine de carne
luăm cina cu însăși viața
iar noi nu ne putem lua ochii
chiar dacă oricum nu vedem nimic
Categorie: predeterminist
Eu opresc
mă mai ține minte cineva
sunt acela care creștea foc din pământ doar cu privirea
cel care a arestat toate speranțele ca să le vadă cum mor
cel care pune pauză la joc
acum ard în propriul foc
naufragiat pe pământul deznădejdii
îmi fug ideile de sub păr
aș putea să fac ultima incantație magică
dar nu vreau
pentru că ar fi ultima
Călărași nocturn
e lună plină
blocurile se smulg din betoane
se duelează
fac plimbări și planuri
cine știe despre ce vorbesc
străzile se dezmorțesc
încep să joace nodul
spun bancuri
magazinele devin lăcașul diavolului
de unde oamenii pot lua tot ce își doresc
și ceva în plus
stâlpii stradali
aruncă priviri scânteietoare
așteptând următoarea victimă
e un zumzet continuu
cauzat poate și de iarba care se întrece în creștere
și de câinii care joacă poker și pun la cale afaceri curate
dar ... Citește mai departe!
Vizită
era soare și prea liniște
nu se mișca nimic
gândurile stăteau la umbră sub frunte
rareori o încruntare le cutremura
atunci când exteriorul nu mai coincidea
cu ce se află aici
apoi ai intrat tu în mintea mea
ai stat două secunde
și-ai plecat
Static
stau în centrul camerei
nemișcat
umbrele mi se scurg pe pereți
sunt un obiect
în mâna Creatorului
ca orice alt om
particulele sunt în ședință
le aud șoptind
„încă nu ne-am atins scopul”