răstoarnă

Înlocuiește-mi iluzia
Cu realitate tăcerea
Cu buze uscate în noapte
Fă-mi din zâmbet
Lumină să-ți scriu pune
Stop vers cu o
Inimă și las-o
Pe noptieră să-mi
Sune

Mă dor ochii dă-le
Hrană când mi-e
Sete dă-mi o
Palmă de dor
Cheamă-mă lângă pieptu-ți
Ca timpul
Curgător indiciu că
Ne suntem iarnă
Primăvară și toamnă

Peste mine tot
Răstoarnă(-ți)

Sunt ocupat

trebuie să ud florile
însă azi nu am lacrimi
ridurile din jurul ochilor sunt cauzate de un zâmbet
fie el trecător și slăbănog

trebuie să-mi mut corpul
dar azi nu am tras de fiare
aș vrea să levitez cumva până acolo
și să le bat în geamul de la etaj

trebuie să mă hrănesc
și am în jur doar plante hrănitoare
dar nu au picioare să îmi
sară singure în gură
și nici eu nu am cu ce s-o proptesc ... Citește mai departe!

Cum evităm Apocalipsa

vreau să văd cum răsar speranțe din asfalt
udate ipocrit dar sincer
să lumineze în fulgere poporul ambulant
ce nu încetează să strige

vreau în pomi să înverzească liniște
legănată de cântecul ploii
vreau căldură atunci când ninge
în mijlocul câmpului strigoii

pe fețele noastre să se nască fericirea
natural nu prin cezariană
să hrănim cu lacrima din ochi
orice pornire arbitrară

să lăsăm întunericul să se scurgă
în mațul noroiului de unde a venit
norii sunt goi o să ... Citește mai departe!

Verde-mucegai

sunt bolnav
mă transform în hrană pentru pământul
care nu mă mai suportă

sunt un șobolan
gândurile trăiesc în galerii
din care ies doar să respire

sunt bolnav
când ceilalți vor să nu fiu
ca să le măresc profitul

ei voiau să fiu bolnav
când nu eram
voiau ca ei să îmi administreze otrava
dar au creat ceva ce nu pot controla
și-acum li se întoarce împotrivă

sunt
așa cum sunt
și nu mai vreau să fiu