Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Undeva, dincolo de curcubeu
Voi fi si te voi veghea mereu
La fiecare pas, fiecare strigare,
Vocea ta imi este leagan.
Nu mai am cuvinte,
Tu oricum nu le-auzi
Si nu-mi trece prin minte
Unde te ascunzi.
Vino si tu aici
In taramul fara capat
Ramai pe veci
De mine-mbratisata.
Fara sa fiu expert meteorolog imi pot da seama ca va ploua doar uitandu-ma pe cer. In fond, suntem in septembrie, e normal sa bata vantul si sa ploua. Asa e toamna, vremea e imprevizibila…cel putin pentru ceilalti.
Recent, tot mai multe figuri feminine imi revin in minte. Fata bruneta care isi plimba catelul in fiecare seara in parc. Fata cu ochii albastri cu care nici n-am vorbit mult timp. Si fata cu care ascultam Slipknot, Korn si altele in fiecare noapte.
Fiecare si-a lasat amprenta undeva in subconstientul meu. Daca nu ar fi fost ele, nici eu nu as fi cel de acum!
De cate ori
Mi-apari in cale
De-atatea ori
Ma ratacesc
Trezesti in mine,
Mi se pare,
Un sentiment
Firesc.
Oare sa persiste
Dragostea atat?
Peste zile triste,
Fara de sarut…
Ce mi-ai facut
De tot te vreau?
As vrea sa scap,
Parca nu vreau…
Caci, de fiecare data
Cand in cale te zaresc,
Imi pierd inima de-odata
Si ma ratacesc.
Ce e mai ciudat: faptul ca-s cu 2 amici in parc si eu scriu pe blog nebagandu-i in seama sau faptul ca ei se joaca cu niste bilute de sticla de parca ar fi copilasi de 12 ani? Cum eu nu pot fi obiectiv, fiind una dintre partile implicate, as vrea ca voi sa decideti.