Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Mă doare gâtul de la
Țigările astea în care
Rulez speranțe și
Derulez amintiri îmi
Miros toate hainele a
Tristețe din plămâni îmi
Curg lacrimi care pătează
Prezentul sub care am
Alunecat și mi-am rupt
Doar sufletul însă nu
Am cum să îl
Pun în atele nici
Analgezic și cred că
Nici Alzheimer dacă
Aș avea nu aș
Putea să te uit
îmi arunc literele pe
cer să cadă peste tine ca
o îmbrățișare matematică
între doi necunoscuți
între care nu lumea ci
tăcerea pune distanță exact
ca în cartea de
bucate cu care mori
de foame de dragoste iar
ce mai reușește să
pice din nori sunt
doar respirații întrerupte
de singurătate
Aștept să vină
Viitorul aștept să vii
Din toate direcțiile
Și de sus
Să fii norul care
Nu se teme de
Nimeni furtuna
Pe care o port
În suflet mereu
Lanțul care mă
Eliberează vidul care
Mă face să respir
Întunericul prin care văd
Cel mai clar zilele
De mâine indiciul de
Necontestat că există
fericire
am aruncat două
trei cuvinte acolo
aici e liniște stau
literele zgribulite între
ele până le voi
povesti din nou de
tine
mi-am aruncat trei
patru gânduri în
lume cu hărți
digitale să-mi arate
poziția ta doar
inima pare să
știe să-mi spună
nu vrea
faci eclipsă în
mine mă acoperi
cu depărtarea mi-e
frig cu brațele
îți întâmpin chemarea
calc liniștea în
picioare se sparge
pământul și iese o
groaznică întristare
Aș muri chiar acum doar
Ca să revăd clipele în care
Stăteai lângă mine
La acel colț de drum uitat
De lume în acel ceas
Uitat de timp cu inima
Uitată de tine la care
Nici acum nu te uiți
Dar nici așa nu ar
Fi bine că te-aș
Aștepta și dincolo la
Fel cum te aștept
Aici iar la finalul
Morții aș vrea să fiu
Viu din nou să aștept
Să te tot recunosc
fără oprire