Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Ascund fericirea-n foi
Şi o caut s-o visez
Căci doar eu gândesc la noi
Mintea am să-mi internez.
Pun în sticlă un mesaj
Şi îl las plutind pe mare
Ca, plecată în voiaj,
Să-l găsească-n depărtare.
Vreau să o revăd zâmbind,
Dar simt că mă ocoleşte
Şi am să uit al ei chip
Dacă nu îmi mai zâmbeşte.
31/OCT/2011
Încă încerc să-mi dau seama ce a fost între noi. A fost doar o aventură sau ceva serios? Sau vedem fiecare lucrurile diferit? Acum că viaţa mea a revenit la normal, am mai mult timp să-mi pun întrebări. Detest acest lucru…
E timpul sa ma scufund din nou in abisul anonimatului. Sa uit sa scriu. Sa dispar din mediul online pentru o perioada. Nu fac asta intentionat! Doar ca…a venit timpul!
De ce imi strivesti creierul si il arunci pe jos? Cu ce ti-a gresit? De ce arunci viermi peste el? Oare creierul nu valoreaza mai mult decat un pranz pentru ei? De ce torni otet peste el? Oare nu iti mai ajunge salata? Cum va ajunge creierul meu? Il va ridica cineva de pe jos sau va putrezi in adancul fiintei mele?
Varsa-mi sangele tot
Da-mi-l in clocot
Bate-l in clopot
Nu-l merit, socot.
Jupoaie-mi carnea toata
Trage-o prin apa fiarta
Intinde-o si o leaga
Apoi las-o sa cada.
Ia-mi oasele toate
Rupte la capete
Fa-le sa capete
Nuante rosiatice.
Scoate-mi sufletul
Asa cum stii tu
Picteaza infinitul
Si-apoi da-mi sfarsitul.