Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Stranutarea I
Din umbrele negre-ale vieţii
Mă ridic unic stăpân
Peste simţurile ceţii
Împotrivă-mi ură-adun
Ca un înger pedepsit
Din a naşterii ajun
De miracol plictisit
Monoton vreau să trăiesc
Ca un păun zburătăcit
Din peisajul ‘pitoresc’.
Scuturile se îngroaşă
Şi scăpare nu găsesc
Ucisă e dreptatea-n faşă
Eu nu-s Iisus să o înviu
Deşi rece nu mă lasă
Nu ştiu cum aş putea să fiu
Cu ceilalţi, dar şi cu mine
Până nu e prea târziu
Cert e că ... Citește mai departe!
Cand greul te apasa
Si esti gonit de-acasa,
De ce iti mai pasa?
Ia-ti lumea in cap
Si gandurile-n sac,
Evadeaza!
Scapi de polemici,
Frici si piedici,
Urlete, predici
False de altfel.
Care, totusi, ascund
O nedisimulata
Ura de carne,
Rautate netratata.
De ce imi strivesti creierul si il arunci pe jos? Cu ce ti-a gresit? De ce arunci viermi peste el? Oare creierul nu valoreaza mai mult decat un pranz pentru ei? De ce torni otet peste el? Oare nu iti mai ajunge salata? Cum va ajunge creierul meu? Il va ridica cineva de pe jos sau va putrezi in adancul fiintei mele?
Varsa-mi sangele tot
Da-mi-l in clocot
Bate-l in clopot
Nu-l merit, socot.
Jupoaie-mi carnea toata
Trage-o prin apa fiarta
Intinde-o si o leaga
Apoi las-o sa cada.
Ia-mi oasele toate
Rupte la capete
Fa-le sa capete
Nuante rosiatice.
Scoate-mi sufletul
Asa cum stii tu
Picteaza infinitul
Si-apoi da-mi sfarsitul.