Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
Ascund fericirea-n foi
Şi o caut s-o visez
Căci doar eu gândesc la noi
Mintea am să-mi internez.
Pun în sticlă un mesaj
Şi îl las plutind pe mare
Ca, plecată în voiaj,
Să-l găsească-n depărtare.
Vreau să o revăd zâmbind,
Dar simt că mă ocoleşte
Şi am să uit al ei chip
Dacă nu îmi mai zâmbeşte.
31/OCT/2011
Era acolo jos, pe asfaltul gri. Aștepta să fie culeasă de cineva și să i se studieze perfecțiunea. Oare cine a pierdut-o?
Ce caută un model simetric și aerodinamic pe sol? Va mai simți vreodată aerul curgând pe sub ea? Nu. Perfecțiunea pierde…natura câștigă încă un zbor imperfect!
Ce faci când simţi că pământul îţi fuge de sub picioare? Începi să alergi şi tu în căutarea unui loc liniştit. Dar alergi în neştire către ape tulburi, deşi nu eşti obosit/ă, te împiedici de liane ale minţii. Sari peste obstacole inexistente pentru ca, în final, să-ţi dai seama că tu nu ai existat. A fost nevoie de mine ca să-mi imaginez totul!