Astăzi este una dintre zilele alea când depresia nu-mi dă pace și problemele țin să îmi reamintească de existența lor. Trebuie să scriu ca să mai descarc din starea asta, nu prea știu despre ce, așa că mă voi folosi chiar de gândurile care mă bântuie.
Câțiva prieteni apropiați știu exact cât de gravă e situația mea locativă, alte persoane cu care am vorbit păreau să mă ia în râs. De fapt, în general e greu să vorbești cu unii oameni despre probleme pe care ei nu le (mai) au. Chiar și când îți sunt prieteni.
Intrând în subiect, caut garsonieră în București! Nu, încă nu îmi permit o chirie, că altfel nu era situația atât de gravă. Dar până strâng, să fie anunțul aici. Cu alte cuvinte, doar caut, că momentan nu mă ajută cu nimic dacă găsesc. Și la cămin e ok, poate cândva am să dedic un articol exclusiv acestui subiect, însă simt nevoie de liniște, din mai multe puncte de vedere: liniștea de a avea propria mașină de spălat, propriul aragaz, astea… În teorie, le cunosc și rezolvarea, în practică…
Despre cămin pot spune cu certitudine că are următorul avantaj: mai ai cu cine schimba o vorbă, ceea ce e un lucru important pentru un depresiv, pentru mine, cel puțin. Dar sunt dispus să renunț și la asta.
Revenind la subiect, au trecut deja vreo 5 minute de când caut garsonieră în București. Nu contează locul, poate fi Drumul Taberei, de exemplu. Ba chiar, se pare că după ultimele studii, și aici tot oameni locuiesc.
Întrebarea care apare, totuși: dacă nici situația studiilor nu e tocmai reușită, de ce insist? Pentru că și acasă e greu, iar aici nu se mai poate…
In Drumul Taberei sunt oameni, da-n Ferentari tot oameni sunt? :))
Ca sa continui serios, in momentul asta tie nu-ti trebuie un loc unde sa stai singur. Iti trebuie undeva in oras o chirie unde sa ai colegi. La modul serios ti-o spun. Daca sa zicem ca ai avea bani, eu cred ca ai face o mare greseala. Imensa.