nu mai am încredere în scări
mi-au tot promis cerul
dar s-au oprit subit
tot e departe să-l ating
nu mai am încredere în becuri
că mi-au promis lumină
eu tot mă zbat prin beciuri
sub apă și rugină
nu mai am încredere în tine
ești numai o iluzie recurentă
de fiecare dată când m-apropii
depărtarea devine permanentă
nu mai am încredere în mine
n-am fost înzestrat cu suficientă energie
să-mi pot prinde visurile de-un capăt
să mi le leg pentru vecie
nu mai am încredere în viață
mă tot omoară dar nicicând de tot
va veni și ziua când nu am să mai pot
să mă mint că va fi vreodată bine
(sfântul Poet Pierdut, #neîncrezătorul)