Mă plimb pe cărări albe de lumină
Într-un parc rece şi gol
Deşi în miezul problemei
Închise suflete în trup
Se dezgolesc.
Copacii trişti, fremătători
Apleacă sfaturi celor morţi
De lângă garduri
De fier pierdut în timp
Şi spaţiu.
Melancolia băncilor funebre
Cântă scurt un dor apus
E plină zi
Şi melcii s-au oprit în drum
S-asculte.
Din locul lor privesc absenţi
Oameni ce-au simţit iubirea
Celor vii intraţi în sol
Odată cu sfârşitul
Timpului.
(26-OCT-2011)