E plin de viață-n cimitir!

deși e frig și nu e iarnă
în cimitirul din spatele blocului
e o fremătare plină de viață
datorată omului

întâlnirea duminicală
a producătoarelor de colivă
colaci, prescuri
și prea directe înjurături

au venit să ia aminte
la viitorul domiciliu
niște persoane dornice
ar fi rupt de acum sigiliul

altele mai cavalere
se înarmează cu răbdare
ca prin condiții austere
să rămână în picioare

ființe nepământene
sau poate doar nepăsătoare
se uită de sus la ele
trăgând cu poftă din ... Citește mai departe!

Cimitir

Mă plimb pe cărări albe de lumină
Într-un parc rece şi gol
Deşi în miezul problemei
Închise suflete în trup
Se dezgolesc.

Copacii trişti, fremătători
Apleacă sfaturi celor morţi
De lângă garduri
De fier pierdut în timp
Şi spaţiu.

Melancolia băncilor funebre
Cântă scurt un dor apus
E plină zi
Şi melcii s-au oprit în drum
S-asculte.

Din locul lor privesc absenţi
Oameni ce-au simţit iubirea
Celor vii intraţi în sol
Odată cu sfârşitul
Timpului.
(26-OCT-2011)

I. Guilty!

Am început să visez cimitire. Sunt singurele locuri unde mă simt cu adevărat liber. Porumbei albi zboară în jurul meu. Alte păsări cântă triluri Beethoveniene. Cerul e brăzdat în permanență de un curcubeu sângeriu. Copacii veșnic verzi au scoarța scorojită, sfâșiată de ființe sălbatice. Iarba mereu proaspătă și crudă poartă din loc în loc urme adânci de maltratare. Izvoarele line ce susură sunt mereu murdărite de răufăcători invizibili. Se lasă seara…