În ultimii ani, de fiecare dată când îl vizitam pe tata la țară îi promiteam că data viitoare voi veni conducând propria mașină. Ba chiar îl întrebam de dimensiunile garajului pentru a fi sigur că aceasta va încăpea. Desigur, la fiecare reîntoarcere, tot cu microbuzul mă duceam. Oricum el uita aceste lucruri pe care eu le spuneam. Numai eu nu uitam. Pentru mine erau ca o promisiune pe care nu puteam să o respect. O promisiune făcută cu mult timp în urmă, care mă macină și acum și care încă pare departe de realizare. Este una din multele mele dorințe care nu s-au împlinit și care așteaptă undeva într-un colț plin de praf al minții o șansă de materializare.