Dacă ne-am muta împreună
Am sta în
Brațe comune
Cu câțiva fiori locuitori
Am avea o grădină cu frenezii de frezii
Chiar în stânga livezii
Casa ar avea geamuri fumurii și roșii draperii
Am murdări pereții cu gemuri ca grafferii
Am tăia fericirea felii pe care să le umplem
Cu comicării
Ne-am ascunde după zi să facem noapte
Și sub Calea Lactee vom consuma lactate
Și fructe confiate
Vom umbla la sticle neumblate
De vin din care-o să sorbim până nu mai știm
Să vorbim
Și-atunci degete o să-mpletim în destin
Când ne vom muta împreună
Vom juca jocuri de cuvinte cu palmele unite
Pe prispă
Și-n lipsă de listă ne vom face
Jurăminte
Vom avea o mică mașină
Și-o omidă sub streașină
Seara din hamac vom privi ziua
Cum leșină
Și dacă prin absurd vei găsi iluzia asta divină
În amurg am să m-aud spunând
Că doar tu ești de vină